Imaginea invizibilului. Texte și iconografie
București, 8/9 decembrie 2017

Organizator: Centrul de Studii Medievale al Universității din București

Propunerile însoțite de un rezumat de maximum 250 cuvinte pot fi trimise până pe 10 noiembrie la adresa de mail: luminitaediaconu@yahoo.fr

Reprezentarea invizibilului în cultura creștină constituie o problemă teologică și culturală de primă mărime. De altfel, însăși reprezentarea (imaginea invizibilului) a ridicat controverse teologice și a dus la interpretări diverse. Sublimul divin și cel artistic medieval, capacitatea de a reda proporții supraomenești, de a sublima forme și de a transmite emoția înaltă a comuniunii cu divinitatea se regăsesc în operele artistice medievale, atât în cele răsăritene cât și în cele occidentale. Pentru omul medieval există o artă umană tot așa cum există una divină dar fiecare își are caracteristicile ei proprii.
Ritualul, religiozitatea și desfătarea estetică pentru înălțarea sufletului spre Dumnezeu se regăsesc mereu împletite în cultura creștină. Strălucirea și maiestuozitatea care încântă simțurile sunt dublate de o dimensiune mistică și una simbolică. Ele izvorăsc dintr-o estetică spirituală oglindind măreția divinității în măreția locașului de cult și a imaginilor divinității. Fastul ritualului, pietrele scumpe și marmurile multicolore se constituie în simboluri ale splendorii Cetății divine iar desfătările auzului și ale văzului din timpul ceremoniilor religioase întruchipează făgăduințe ale fericirii cerești. În toate cele create vedem imagini care ne lasă să întrezărim urmele (vestigiile) divinității.
Ioan Damaschinul avea să afirme: ”Icoana (eikon) este amprenta (homoioma) în care e reprodus prototipul după ce se diferențiază de el însușii. Icoana nu se aseamănă în toate privințele cu arhetipul. (…)
…Icoanele sunt laturile vizibile ale lucrurilor invizibile și lipsite de tipare cărora le dau formă corporală pentru slaba noastră putere de înțelegere.” (Cuvântare despre imagini, I, 11)
Iar Theodor Studitul avea să adauge:
”Cuvântul și chipul sunt ”imagini” ale divinului. Nu greșește față de ceea ce se cuvine cel care spune că în icoană se află dumnezeirea chiar dacă nu e fizicește cuprinsă”(Antirheticus, I,12)
Teme legate de imaginea invizibilului:
-prototip și imagine; imagini ale divinității – tipuri și semnificații; artistul iconar – canon și creativitate individuală; tehnici ale reprezentării; motive vechi-testamentare și revalorizarea lor neo-testamentară; iconoclasm și iconofilie în arta europeană; iconoclasm în religiile monoteiste; reprezentări ale Răului; imagini ale virtuților și ale viciilor.
Teme complementare
Pornind de la însemnările Sf. Augustin: ”cu ochii trupești nu poți zări decât lucrurile materiale; unitatea însă o vedem cu mintea” (Despre adevărata credință, XXXII, 60) ”Putem iubi altceva decât lucrurile frumoase?”(De musica, VI, 10,26) ”.Întreaga frumusețe a corpului constă din potrivirea (congruentia) părților și dintr-o anumită delicatețe a culorii (coloris suavitate)” (De Civitate Dei, XXII, 19); ”De aici rațiunea a ajuns în tărâmul ochilor, și cercetând pământul și cerul, a simțit că nu-i place nimic altceva decât frumusețea, și în frumusețe, formele, în forme proporțiile și în proporții numerele. (De ordine, II, 15, 42), problema imaginii invizibilului se poate extinde la teme precum:
Religiozitatea artelor laice medievale – Ce este frumosul? De câte feluri este? Cărei lumi aparține el? Cum îl putem contempla (cu simțurile, cu mintea sau prin credință)? Cum se manifestă frumosul divin în (prin) natură, om, sau cele sfinte cu ajutorul artelor, al gândirii sau al credinței? Cum se reflectă experiențele credinței în diferite manifestări ale culturii medievale?
Comitetul științific:
Prof. Dr. Mihaela Pop, Prof. Dr. Mihaela Voicu, Prof. Dr. Mianda Cioba, Conf. Dr. Luminița Diaconu, Lect. Dr. Ioana Gogeanu, Prof. Dr. Ecaterina Lung.