Universitatea din București
Centrul de Studii Medievale
Departamentul de Limbi si Literaturi Romanice, Clasice și Neogreacă
COLOCVIUL ANUAL AL CENTRULUI DE STUDII MEDIEVALE
De la Sfântul Toma la Petrarca și Erasmus. Declinări medievale ale relației dintre intelectual și lume
13-14 decembrie 2019
APEL LA CONTRIBUȚII
Se împlinesc aproape șase decenii de la apariția cărtii lui Jacques Le Goff, Intelectualul in Evul Mediu (1957) , parte integrantă a unei serii de studii care schițau, în termeni de antropologie culturală, o panoramă cuprinzătoare a tipurilor umane participante la dinamicile politico-sociale, economice și culturale ale lumii medievale. Dacă în viziunea istoricului francez cavalerul și călugărul reprezentau stări intrinsec legate de structurile originare ale acestei lumi în întregul său, intelectualul, asemenea, poate, neguțătorului, avea să rămână o categorie de consistență relativă, legată de dezvoltări particulare, una dintre tipologiile emergente care n-au atins niciodată coerența statutelor ”clasice”. Pentru Le Goff, intelectualul medieval se afirmă categorial în Renașterea secolului al XII-lea, atinge plenitudinea în perioada reorganizării si ierarhizarii scolastice a conținuturilor cunoașterii de la sfârșitul secolului al XIII-lea, pentru a dispărea în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, supus fiind unor revizuiri vehemente dinspre critica antiscolastică și asimilat de paradigma umanismului timpuriu. Am putea conchide că, cel puțin în Evul Mediu, intelectualul are o existență meteorică, idee în favoarea căreia pledează și avatarurile lexico-semantice ale cuvântului intellectualis, folosit aproape exclusiv ca adjectiv, pentru a marca opoziția față de aspectele materiale ale vietii, și desemnând o realitate derivată din capacitatea individului de a prelucra rațional si responsabil datele experienței: Intellectum tibi dabo…Ps. 32.8. Cuvântul nu capătă funcțiile denotative pe care le are astăzi decât în secolul al XIX-lea, în schimb Evul Mediu folosește o mulțime de alte resurse de vocabular (magister, scholasticus, doctor, curialis, notarius, philosophus, litteratus, scholarius, (bacca)laureatus, graduatus, iar mai târziu, poeta) a căror varietate si, uneori, marcată particularitate regională, confesională si culturală sugerează că generalizările privind conținutul conceptului de intelectual, deși posibile, sunt departe de fi evidente. Un motiv în plus pentru a reflecta asupra acestuia din perspectivă pluridisciplinară si în relație cu un ansamblu de surse pe care
Printre cele mai cunoscute încercări de definire categorială trebuie să menționăm poziția lui Jacques Le Goff, care consideră că intelectualul este rezultatul profesionalizării unor categorii urbane de indivizi a căror meserie este să gândească si să transmită mai departe rezultatele propriei reflecții. O direcție derivată de cercetare este cea pe care o reprezintă, printre alții, Jacques Verger care dedică mai multe studii relației dintre sistemul de învățământ medieval, de la învățământul comunitar (scolile catedralelor) până la universități, și categoria numită de autor ”les gens de savoir” pe care îi definește pornind de la ”competențele intelectuale acumulate pe care se fundamentează competențele sociale si practice specifice” (Les gens de savoir dans l’Europe à la fin du Moyen Âge, 1997). Este o perspectivă pragmatică pe care o regasim în studiile moderne de istorie culturală (New Historicism), care supraveghează procesul de cristalizare a practicilor culturale, producția de obiecte simbolice la nivelul comunității; din această perspectivă, intelectualul devine o entitate tranzientă, dispusă să marcheze căi de comunicare între instante si instituții cu funcție si vocatie diferită.
În 1991, Alain de Libéra (Gândirea medievală) propunea, în marginea tradiției prezentate mai sus, un demers mai degrabă filosofic, în care intelectualul era produsul unei asumări individuale de funcții sociale, un individ care se concepe pe sine ca philosophus, care își desemnează un ideal de gândire, altfel spus, de disciplină filosofică, și care își propune să transmita acest ideal spre sfera laică, a politicii, a economiei, a moralei private. Pentru Étienne Gilson ”vârsta de aur” a Evului Mediu este secolul al XIII-lea, secolul Sf. Toma și al unificării căilor cunoașterii, secolul supremei demnități intelectuale, care postulează condiția intelectuală ca autonomie si amploare sistematică a gândirii, în vreme ce sfârșitul Evului Mediu se desfășoară sub semnul unor confuzii doctrinare dramatice, având, printre altele, drept consecință obligația cărturarului de a participa la vulgarizarea conținuturilor cunoașterii și la instrumentalizarea acesteia in raport cu țeluri exterioare. In aceste condiții, prezența publică mai preganantă a cărturarilor, universitarilor, teologilor si poeților nu pledează neapărat in favoarea calității demersului intelectual, dimpotrivă, pentru Alain de Libéra această tendință înseamnă chiar ”o deprofesionalizare” a gândirii la sfârșitul epocii medievale, fenomen care deschide calea exagerărilor scolasticii ca sistem de autoritate.
Fără îndoială, cea mai drastică schimbare a paradigmei intelectuale o produce umanismul incipient al secolului al XIV-lea, descoperirea antichității ca ideal estetic, politic si epistemologic, postularea cunoasterii ca sursă a demnității și desăvârșirii personale si valorizarea sinelui în dimensiunea sa reflexivă, de cutie de rezonanță a adevărului ultim (v. neoplatonismul bizantin si scoala neoplatonica florentină).
Premise precum cele de mai sus susțin căutări dintre cele mai diverse: de la istoria ideilor si a personalităților la studiul formal si tipologic al discursului erudit si al literaturii de edificare, de la clarificarea funcțiilor sociale ale savantului la revizuirea raporturilor dintre cunoastere si credință. Sugerăm în continuare câteva dintre numeroasele direcții de reflecție care se revendică din studiul condiției intelectuale in Evul Mediu:
- Intelectualul medieval și universul cunoasterii: mens philosophica, mens theologica.
Translatio studii si testamentul cultural al antichității târzii. De la renașterea carolingiană la Renasterea secolului al XII-lea: recuperări, acomodări, rescrieri. Modelul enciclopedic, modelul istoriografic si sana doctrina isidoriană. Cunoaștere, doctrină, edificare spirituală în secolele VII-XII: de la disciplina predicatorului la scolastică. Augustinism, aristotelism și platonism: sisteme fizice si progresii metafizice.
- Fundamentele exegetice ale cunoasterii medievale: Sisteme de gândire si sisteme de referință: creația, revelația, omul și istoria. Creația și Cartea – o relație hermeneutică reciproc întemeietoare.
- Intelectualul și sistemul de educație. Universitatea medievală si vârstele ei. Maestri și discipoli, comunități și școli de gândire. Reinventarea instituției universitare în secolul al XV-lea. De la artele liberale la studia humanitatis: poezie, etică, filosofie –primele accente ale diversificării moderne a domeniilor cunoașterii.
- Intelectualul si res publica. Ideea de bine comun de la Sf. Toma la Thomas Morus. Scrierea istoriei ca serviciu public. Custozi ai cunoașterii și vectori ai formelor de putere asociate cu ordinele monastice, cu Biserica si regalitatea. Intelectualul si confruntarea dintre religii: vocația dialogului și a intermedierii.
- Figura intelectualului pe fundalul schimbărilor de paradigmă si al modificării reperelor autorității: ”renașterile medievale” și umanismul prerenascentist. Cunoașterea ca fundament al desăvârșirii individuale. Devotio moderna. Despre ”ignoranța” lui Petrarca, demnitate umană si fericire intelectuală.
- Dezbaterea medievala despre condiția intelectualului (Juan Ruiz, Petrarca, Morus, Erasmus). Marginali si disidenți. Gândire critică, opinio și căutarea adevărului ca aventură individuală.
- Codificari ale discursului intelectual: enciclopedia, repertoriul, tratatul, chestiunile disputate, relectiunea, dezbaterile quodlibetale, comentariul, cronica și istoria universală. Literatura simbolico-alegorică. Cunoaștere și ficțiune. Logică, limbaj si semnificare. Statutul de adevăr al expresiei și dimensiunea filologică a cunoașterii în umanismul sfârșitului de epocă.
Organizatorii așteaptă propuneri de comunicări și mese rotunde până la 15 oct. 2019 pe adresele:
Confirmarea înscrierii: 25 oct. 2019
Prima circulară: 10 nov. 2019
Comitetul de organizare:
Mianda Cioba
Ecaterina Lung
Anca Crivăț
Drd. Ruxandra Toma
Drd. Lavinia Stoleru
Comitetul științific:
Mianda Cioba
Ecaterina Lung
Anca Crivăț
Mihaela Pop
Bogdan Tătaru Cazaban