Universitatea din București
Centrul de Studii Medievale
Departamentul de Limbi si Literaturi Romanice, Clasice și Neogreacă
COLOCVIUL ANUAL AL CENTRULUI DE STUDII MEDIEVALE
De la Sfântul Toma
la Petrarca și Erasmus. Declinări medievale ale relației dintre intelectual și
lume
13-14 decembrie 2019
APEL LA CONTRIBUȚII
Se împlinesc aproape șase decenii de la apariția cărtii
lui Jacques Le Goff, Intelectualul in
Evul Mediu (1957) , parte integrantă a unei serii de studii care schițau, în
termeni de antropologie culturală, o panoramă cuprinzătoare a tipurilor umane
participante la dinamicile politico-sociale, economice și culturale ale lumii
medievale. Dacă în viziunea istoricului francez cavalerul și călugărul
reprezentau stări intrinsec legate de structurile originare ale acestei lumi în
întregul său, intelectualul, asemenea, poate, neguțătorului, avea să rămână o
categorie de consistență relativă, legată de dezvoltări particulare, una dintre
tipologiile emergente care n-au atins niciodată coerența statutelor ”clasice”. Pentru
Le Goff, intelectualul medieval se afirmă categorial în Renașterea secolului al
XII-lea, atinge plenitudinea în perioada reorganizării si ierarhizarii scolastice
a conținuturilor cunoașterii de la sfârșitul secolului al XIII-lea, pentru a
dispărea în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, supus fiind unor revizuiri
vehemente dinspre critica antiscolastică și asimilat de paradigma umanismului
timpuriu. Am putea conchide că, cel puțin în Evul Mediu, intelectualul are o
existență meteorică, idee în favoarea căreia pledează și avatarurile
lexico-semantice ale cuvântului intellectualis,
folosit aproape exclusiv ca adjectiv, pentru a marca opoziția față de aspectele
materiale ale vietii, și desemnând o realitate derivată din capacitatea individului
de a prelucra rațional si responsabil datele experienței: Intellectum tibi dabo…Ps. 32.8. Cuvântul nu capătă funcțiile
denotative pe care le are astăzi decât în secolul al XIX-lea, în schimb Evul Mediu
folosește o mulțime de alte resurse de vocabular (magister, scholasticus, doctor, curialis, notarius, philosophus,
litteratus, scholarius, (bacca)laureatus, graduatus, iar mai târziu, poeta) a căror varietate si, uneori,
marcată particularitate regională, confesională si culturală sugerează că
generalizările privind conținutul conceptului de intelectual, deși posibile,
sunt departe de fi evidente. Un motiv în plus pentru a reflecta asupra acestuia
din perspectivă pluridisciplinară si în relație cu un ansamblu de surse pe
care
Printre cele mai cunoscute încercări de definire
categorială trebuie să menționăm poziția lui Jacques Le Goff, care consideră că
intelectualul este rezultatul profesionalizării unor categorii urbane de
indivizi a căror meserie este să gândească si să transmită mai departe
rezultatele propriei reflecții. O direcție derivată de cercetare este cea pe
care o reprezintă, printre alții, Jacques Verger care dedică mai multe studii relației
dintre sistemul de învățământ medieval, de la învățământul comunitar (scolile
catedralelor) până la universități, și categoria numită de autor ”les gens de savoir” pe care îi definește
pornind de la ”competențele intelectuale acumulate pe care se fundamentează competențele
sociale si practice specifice” (Les gens
de savoir dans l’Europe à la fin du Moyen Âge, 1997). Este o perspectivă
pragmatică pe care o regasim în studiile
moderne de istorie culturală (New
Historicism), care supraveghează procesul de cristalizare a practicilor
culturale, producția de obiecte simbolice la nivelul comunității; din această
perspectivă, intelectualul devine o entitate tranzientă, dispusă să marcheze
căi de comunicare între instante si instituții cu funcție si vocatie diferită.
În 1991, Alain de
Libéra (Gândirea medievală) propunea,
în marginea tradiției prezentate mai sus, un demers mai degrabă filosofic, în
care intelectualul era produsul unei asumări individuale de funcții sociale, un
individ care se concepe pe sine ca philosophus,
care își desemnează un ideal de gândire, altfel spus, de disciplină filosofică,
și care își propune să transmita acest ideal spre sfera laică, a politicii, a
economiei, a moralei private. Pentru Étienne Gilson ”vârsta de aur” a Evului
Mediu este secolul al XIII-lea, secolul
Sf. Toma și al unificării căilor cunoașterii, secolul supremei demnități
intelectuale, care postulează condiția intelectuală ca autonomie si amploare
sistematică a gândirii, în vreme ce sfârșitul Evului Mediu se desfășoară sub semnul unor confuzii
doctrinare dramatice, având, printre altele, drept consecință obligația cărturarului
de a participa la vulgarizarea conținuturilor cunoașterii și la
instrumentalizarea acesteia in raport cu țeluri exterioare. In aceste condiții,
prezența publică mai preganantă a cărturarilor, universitarilor, teologilor si
poeților nu pledează neapărat in favoarea calității demersului intelectual, dimpotrivă,
pentru Alain de Libéra această tendință înseamnă chiar ”o deprofesionalizare” a
gândirii la sfârșitul epocii medievale, fenomen care deschide calea
exagerărilor scolasticii ca sistem de autoritate.
Fără îndoială, cea mai drastică schimbare a paradigmei
intelectuale o produce umanismul incipient al secolului al XIV-lea, descoperirea
antichității ca ideal estetic, politic si epistemologic, postularea cunoasterii
ca sursă a demnității și desăvârșirii personale si valorizarea sinelui în
dimensiunea sa reflexivă, de cutie de rezonanță a adevărului ultim (v.
neoplatonismul bizantin si scoala neoplatonica florentină).
Premise precum cele de mai sus susțin căutări dintre cele
mai diverse: de la istoria ideilor si a personalităților la studiul formal si
tipologic al discursului erudit si al literaturii de edificare, de la
clarificarea funcțiilor sociale ale savantului la revizuirea raporturilor
dintre cunoastere si credință. Sugerăm în continuare câteva dintre numeroasele
direcții de reflecție care se revendică din studiul condiției intelectuale in
Evul Mediu:
- Intelectualul medieval și universul cunoasterii: mens philosophica, mens theologica.
Translatio studii si testamentul cultural al antichității târzii. De la
renașterea carolingiană la Renasterea secolului al XII-lea: recuperări,
acomodări, rescrieri. Modelul enciclopedic, modelul istoriografic si sana doctrina isidoriană. Cunoaștere, doctrină,
edificare spirituală în secolele VII-XII: de la disciplina predicatorului la
scolastică. Augustinism, aristotelism și platonism: sisteme fizice si progresii
metafizice.
- Fundamentele exegetice ale cunoasterii medievale: Sisteme
de gândire si sisteme de referință: creația, revelația, omul și istoria. Creația
și Cartea – o relație hermeneutică reciproc întemeietoare.
- Intelectualul și sistemul de educație. Universitatea
medievală si vârstele ei. Maestri și discipoli, comunități și școli de gândire.
Reinventarea instituției universitare în secolul al XV-lea. De la artele
liberale la studia humanitatis: poezie, etică, filosofie –primele accente ale
diversificării moderne a domeniilor cunoașterii.
- Intelectualul si res
publica. Ideea de bine comun de la Sf. Toma la Thomas Morus. Scrierea istoriei
ca serviciu public. Custozi ai cunoașterii și vectori ai formelor de putere
asociate cu ordinele monastice, cu Biserica si regalitatea. Intelectualul si
confruntarea dintre religii: vocația dialogului și a intermedierii.
- Figura intelectualului pe fundalul schimbărilor de
paradigmă si al modificării reperelor autorității: ”renașterile medievale” și umanismul
prerenascentist. Cunoașterea ca fundament al desăvârșirii individuale. Devotio moderna. Despre ”ignoranța” lui
Petrarca, demnitate umană si fericire intelectuală.
- Dezbaterea medievala despre condiția intelectualului (Juan
Ruiz, Petrarca, Morus, Erasmus). Marginali si disidenți. Gândire critică, opinio și căutarea adevărului ca
aventură individuală.
- Codificari ale discursului intelectual: enciclopedia,
repertoriul, tratatul, chestiunile disputate, relectiunea, dezbaterile quodlibetale,
comentariul, cronica și istoria universală. Literatura simbolico-alegorică.
Cunoaștere și ficțiune. Logică, limbaj si semnificare. Statutul de adevăr al
expresiei și dimensiunea filologică a cunoașterii în umanismul sfârșitului de
epocă.
Organizatorii așteaptă propuneri de comunicări și mese
rotunde până la 15 oct. 2019 pe adresele:
mianda_cioba2000@yahoo.com
crivat.anca@gmail.com
Confirmarea înscrierii: 25 oct. 2019
Prima circulară: 10 nov. 2019
Comitetul de organizare:
Mianda Cioba
Ecaterina Lung
Anca Crivăț
Drd. Ruxandra Toma
Drd. Lavinia Stoleru
Comitetul științific:
Mianda Cioba
Ecaterina Lung
Anca Crivăț
Mihaela Pop
Bogdan Tătaru Cazaban
